Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

SLOI DE GHEAȚĂ - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SLOI DE GHEAȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 27 pentru SLOI DE GHEAȚĂ.

Mihai Eminescu - De câte ori, iubito...

... Mihai Eminescu - De câte ori, iubito... De câte ori, iubito... de Mihai Eminescu De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc ...

 

Vasile Alecsandri - Pasăre galbenă

... Vasile Alecsandri - Pasăre galbenă Pasăre galbenă-n cioc, Rău mi-ai cântat de noroc, De ți-ar pica ciocul tău Precum mi-ai cântat de rău! Tra, la, la, la, la, la, la, Nu vedeai inima mea Cât de fierbinte iubea, Dar acuma-i sloi de gheață, Rece și fără de viață, Tra, la, la, la, la, la, la, Glasul tău cu amărâre Mi-a cântat de despărțire. Să mă duc în cale grea, Departe de puica mea! Tra, la, la, la, la, la, la, Căci nu sunt un vânător Să pândesc când ai să zbori, Și să-ți dau eu ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. - Oh! dragă muierea mea, Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân'ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi ...

 

Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns

... Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n ... ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă ... dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris să moară, Inima cînd ... l omoară. Ș-orice suflet, cînd te știe, Zice, trist, de-a ta ființă: E-o frumoasă locuință, Ce păcat că e pustie ! De aceea nu te mire Că prin baluri și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire !... Inimile vor viață, Nu se ...

 

George Coșbuc - La Smârdan

... ascult întruna Și mă uit, și nu mai ești! Dar abia rosti cuvântul Dunărea, vuind prin văi, Și văzu gemând pământul Și de cai și de flăcăi. Zornet auzi prin zare, Cum se-ncheagă stol cu stol Și năprasnică răsare Oastea domnului Carol. Jalnic tu-ți doinești durerea Dunăre, și iat ... Astfel că, văzând pierirea, Însuși Dumnezeu de sus, Galben întorcând privirea, Mâna peste ochi și-a pus. La Smârdan, pe unde drumul Da de-a dreptul spre vrăjmași, Risipeai cu mâna fumul, Ca să vezi la patru pași. Și-ntr-un iad fără de nume, Unde-ai noștri iuți pătrund, Nu era nici cer, nici lume, Numai noapte fără fund. Și-ntr-acel noian de ceață Dorobanții, dând de-un râu, Au trecut prin sloi de gheață Și prin apă până-n brâu. Râu de apă Prut să fie Cum era să-i ție-n loc, Dacă n-a putut să-i ție Din redute-un râu de ... cu strămoșii lor. N-ai avut mai buni tu, bane, La Călugăreni în văi; Iar la Racova, ștefane, Nu-ți erau mai buni ai tăi. ...

 

George Coșbuc - Străjerul

... pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai de oameni mizeri, cari rupți de foame stau Și zac pe fața casei în frig, când bieții n-au Nici țol măcar s-aștearnă! Și vezi nămeții colo, la margine de ...

 

Mihai Eminescu - Apari să dai lumină

... sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind de asprul viscol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei de gheață ai morții m-am ales Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist! Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, De-amor fără de margini, de scumpe fericiri, Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri ... pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Măcar să am de-acuma o sută de vieți, Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât de-ntunecat... Doar ochii tăi de ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde citirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturi noastre este naivitatea lor, lipsa de orice artificiu, de orice dispoziție forțată, simțământul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. — Oh! dragă muierea mea, Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân’ ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act) Andrei Mureșanu de Mihai Eminescu (Tablou dramatic într-un act) Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate ­ unele țepene, altele răsturnate­ de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe ­ risipite ca cuiburi mari în dosul stâncelor. Mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani. PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când ești pe lume, mătușică?... BABA RADA: Eu?... Ascultă: ARIE I Eu sunt de când în astă lume Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare; De când un purice ușor Purta potcoavă la picior, Potcoavă grea de fier Cu care sărea-n cer, Ș-apoi din cer venea Și barba mi-o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m ... cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Și eu voi culege flori de năvalnic, ca să-ți fac o scăldătoare de dragoste. PEPELEA: Și crezi că Sânziana m-a îndrăgi, dacă m-oi scălda?... BABA RADA:

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...